Eugen Neagoe: "Jucătorii merită felicitări pentru efortul mare făcut pe un teren foarte greu!"

12 Martie 2017 06:54

324 Vizualizari | 0 Comentarii

Antrenorul formaţiei CSM Poli Iaşi, Eugen Neagoe, şi-a felicitat jucătorii pentru victoria obţinută, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Concordia Chiajna, cu scorul de 3-1, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1.

"Este o victorie importantă, cum sunt toate victoriile. Dar în această seară a fost şi meritată, după cum am evoluat. Jucătorii merită felicitări pentru efortul mare făcut pe un teren foarte greu. Am încercat să pasăm, să jucăm fotbal. În unele momente nu ne-a ieşit, dar ei merită felicitări pentru efortul făcut în această seară", a declarat Eugen Neagoe la Dolce Sport.

Neagoe este încântat de evoluţia atacanţilor Andrei Cristea şi Bojan Golubovic, care au contribuit decisiv la victorie. Atacantul bosniac a reuşit al doilea său gol după revenirea de la Steaua, iar antrenorul formaţiei ieşene consideră că forma bună traversată de Golubovic se datorează antrenamentelor şi lipsei de presiune de la noua echipă.

"Toate cele trei goluri mi-au plăcut foarte mult, mă bucur pentru ei că au marcat amândoi, şi Golubovic, şi Cristea. Sunt doi jucători de calitate, valoroşi. Acum cred că e mai bine pentru Bojan şi cred că vor mai înscrie multe goluri. E normal să se bucure, a fost o reuşită foarte frumoasă. Nu e nicio reţetă, am stat mult de vorbă, ne antrenăm bine, acesta e secretul. Nu are presiune, chiar dacă nu marca, important era să câştigăm acest joc", a adăugat Neagoe.

Pentru CSM Poli Iaşi urmează partida cu Pandurii Târgu Jiu, programată, în deplasare, în etapa a doua din play-out.

"Pandurii nu e o echipă slabă, e o echipă care beneficiază de câţiva jucători cu calitate, chiar şi cei tineri au calitate bună. Nici echipelor care au câştigat cu Pandurii nu le-a fost uşor. Ne va aştepta un meci dificil. Chiar am discutat cu băieţii şi după joc. De luni trebuie să ne gândim serios la următorul joc. Victoriile aduc victorii şi trebuie să fim mai concentraţi, mai motivaţi decât în această seară", a conchis Neagoe.

(Sursa: ProSport.ro)

ADAUGA COMENTARIU

Nume

Adresa de e-mail

Comentariu

Security Code

Codul de securitate

Imagine noua

0 Comentarii

    Sportvezi toate stirile