Medicii ieşeni nemulţumiţi de alocarea numărului de paturi pentru viitoarele trei spitale regionale de urgenţă din ţară

13 Martie 2017 06:13

362 Vizualizari | 0 Comentarii

Membrii Asociaţiei Medicale Promedica şi a sindicatului Hypocrat din Iaşi vor înainta săptămâna viitoare o solicitare Ministerului Sănătăţii pentru revizuirea planurilor conform cărora vor fi alocate numărul de paturi şi numărul de secţii la viitoarele spitale regionale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova.

Intr-o conferinţă de presă ţinută la Iaşi, vicepreşedintele Alianţei Promedica, Răzvan Socolov a menţionat că în planul initial al Uniunii Europene se prevedea că finanţarea va fi pentru trei spitale egale ca mărime. Răzvan Socolov şi-a exprimat indignarea față de faptul că spitalul de la Iaşi va avea 770 de paturi, în timp ce spitalul similar de la Cluj va avea peste 900, iar la Craiova vor fi 1.030 de paturi.

Răzvan Socolov a mai spus că Iaşul deserveşte 8 judeţe şi, conform calculelor Uniunii Europene, sunt aproximativ 3 milioane de pacienţi în zonă.

Conform planului Ministerului Sănătăţii, Spitalul de la Iaşi nu va avea secţii de chirurgie toracică, neurochirurgie, nefrologie, obstetrica, pediatrie, oncologie şi nici secţie de arşi.

Vicepreşedintele sindicatului Hypocrat, Eleodor Carstoiu a precizat că din discuţiile purtate cu personalul medical aflat în sănătate aceştia ar dori să se întoarcă în ţară în momentul în care salariile ar fi de minim 2000 de euro, iar spitalele ar beneficia de aparatura necesară.

Eleodor Cârstoiu a mai spus că din planul de la Ministerul sănătăţii se observă diferenţe clare între cele trei viitoare spitale regionale din ţară şi nu se fac referiri la ulterioarele dotări cu aparatură din spitale.

(Sursa: RadioIasi.ro)

ADAUGA COMENTARIU

Nume

Adresa de e-mail

Comentariu

Security Code

Codul de securitate

Imagine noua

0 Comentarii

    Sanatatevezi toate stirile