Prunea catre Chirica: "Sa va fie rusine!"

10 Aprilie 2017 16:48

463 Vizualizari | 0 Comentarii

Loading the player...

Scandal cat Iasul din cauza echipei de fotbal. Dupa ultimul meci, castigat de CSM in fata FC Botosani cu 2-1, presedintele clubului iesean de fotbal a rabufnit si si-a spus public toate nemultumurile. Florin Prunea a afirmat ca echipa, un adevarat simbol al Iasului, este in pragul colapsului din cauza subfinantarii si ca este mai mult ca sigur ca in toamna nu va putea incepe un nou sezon. Adus la disperare de lipsa banilor pentru fotbalisti, intrucat municipalitatea n-a mai finantat clubul de 4 luni, dar si de faptul ca, desi chemat de Chirica la discutii, nu a mai fost primit, Prunea i-a transmis primarului ca ar trebui sa-i fie rusine! Tot acest scandal a ajuns la nivel national, unde duminica acesta a fost subiectul zilei la televiziunile sportive.

Umilinta la care a fost supus de catre primarul Iasului l-a determinat pe presedintele clubului de fotbal sa rabufneasca imediat dupa meciul cu FC Botosani, castigat cu 2-1 de ieseni. Florin Prunea a amintit de promisiunile de altadata le lui Chirica, dar si de faptul ca, de cand acesta a devenit primar ales, perioada care a coincis cu cele mai bune rezultatele ale CSMS, finantarea pentru club a fost cea mai mica, chiar 0 in ultimele 4 luni.

“Nu pot sa inteleg de ce se doreste disparitia acestei echipe. Dle primar, aveti taria si veniti in fata jucatorilor si in fata noastra si spuneti-va. Veniti in fata echipei si spuneti, cum ati spus in ianuarie, ca veti sprijini echipa. Nici un leu finantare de 4 luni. Anul trecut, cea mai mica finantare de cand sunt la Iasi, de 5 ani si jumatate. Si numai prostii si numai minciuni. Dv va multumesc pana in momentul in care ati ajuns primar. Dupa aceea, nu pot sa inteleg de ce dupa cele mai bune rezultate din istoria Iasului, participare intr-o cupa europeana, echipa aceasta n-a mai fost finantata”, a spus presedintele CSM Politehnica Iasi, Florin Prunea.

Picatura care a umplut paharul in cazul lui Prunea a fost faptul ca Mihai Chirica nu l-a mai primit la discutii desi primarul fusese cel care il chemase pe presedintele CSMS.

Prunea a fost chemat vineri, 7 aprilie, la ora 14.30, la Palatul Roznovanu, impreuna cu antrenorul Eugen Neagoe. Odata ajunsi acolo, cei doi s-au trezit in fata unei usi inchise.

“Nu e posibil sa ne chemati si sa ne tineti la usa ca pe ultimii... Ca nu suntem slugile dv. Suntem doi baieti care ne facem meseria si muncim. Si va mai spun ceva. Acum nu mai e de la presedinte la primar, ci de la om la om: sa va fie rusine pentru modul in care v-ati comportat cu mine si cu Neagoe. Ne-ati chemat la dv si am venit de pe drum, am dormit 4 ore toata noaptea si dupa aceea nu ne-ati mai primit. Asta ca de la barbat la barbat, asa. Acum lasand la o parte ca e primarul orasului si noi slugi, Ca de la om la om. Pai e posibil asa ceva?”, a mai spus Prunea.

Dupa ce si-a pierdut si ultima bruma de speranta ca-l va convinge pe Chirica sa dea bani la clubul de fotbal, Prunea a facut public toate nemultumirile sale. A spus ca edilii nu fac nimic pentru a incuraja tinerele sperante ale fotbalului, desi Iasul se lauda ca ar fi al doilea oras al tarii.

“Innebunesc cand vad comune si sate cu echipe de fotbal. SI aici dispare fotbalul. Am vazut dimineata, copiii astia au batut viitorul, amandoua grupele, copiii astia. Imi este rusine cand vad LPS, 12 echipe, impart terenul, saracii, ca sa poata sa- si faca antrenamentele. Si se bat cu Academia Hagi si castiga. Cu un singur teren de antenament in al doilea oras al tarii”.

Iar viitorul pentru CSM Politehnica nu arata prea bine in opinia lui Prunea:

“Parerea mea ca echipa asta, in septembrie, n-are cum sa inceapa campionatul. Pentru ca datoriile se acumuleaza chiar daca jucatorii au intelegere. Dati-ne afara maine, aveti taria, dati-ne afara si puneti pe cine vreti. Dar nu va bateti joc de un oras intreg si de Politehnica Iasi. Pentru ca veti plati!”

Presedintele CSM a mai spus ca echipa ieseana este una dintre cele mai putin platite din tara si ca, tinand cont de datoriile pe care le are catre fotbalisti, unii dintre ei, adusi din strainatate, neprimind pana acum niciun ban, nu se poate apuca de negocierea unor noi cotracte pentru sezonul urmator.

In replica la toate acuzatiile lui Prunea, primarul Iasului a incercat sa arunce vina asupra... Consiliului Judetean. MIhai Chirica a spus ca s-ar fi dat deja bani prin Fundatia Sportul Iesean daca seful judetului nu ar fi afirmat saptamana trecuta ca acolo este in curs o cercetare realizata de DNA.

“Ii cunosc oarecum caracterului lui Florin Prunea, dar nu ma supar de fiecare adta din cauza aceasta. In principiu, ei au dreptate, dar nu este vina mea personala, pentru ca Funadtai Sportul Iesean, structura care finanteaza sportul in Iasi, are banii in cont, urmeaza doar sa-i vireze. Numai ca un coleg de prin Iasi, de la alta institutie, s-a trezit sa vorbeasca de o cercetare penala DNA pe tema Fundatiei, Si normal ca l-a speriat pe directorul de acolo de nu mai pune mana pe pix”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Pe de alta parte, Chirica a dat de inteles ca afirmatiile sefului judetului, Maricel Popa, nu sunt intemeiate:

“Nu cred ca este vorba de cercetare in domeniu care sa vizeze vreo fapta de ilegalitate, pentru ca toate se petrec sub spectrul legii. Nu cred ca este o problema”.

In ceea ce priveste intalnirea esuata cu Prunea, Chirica a dat vina pe vizita ambsadorului SUA in Romania. Primarul a spus ca presedintele CSM a ajuns cu intarziere la programarea de la ora 14.30.

“El nu stie ce inseamna cand vine ambasadorul Statelor Unite, nu pot sa-i spun ambasadorului: mai asteptati un pic ca a venit Prunea!”,a  sustinut Chirica.

Numai ca intalnirea cu ambasadorul a fost vineri, a ora 16.00, asa a e greu de crezut ca Prunea ar fi intarziat atat de mult incat sa nu fi fost posibila o intrevedere de macar cateva minute.

Duminica, lucrurile au intrat insa pe un fagas mai bun. Contactati telefonic de o televiziune sportiva, Prunea si Chirica s-au aratat mai toleranti. Aceasta a fost si o oportunitate pentru presedintele CSMS, care a profitat de ocazie pentru a anunta, la ora 10.20, ca va ajunge la Primarie pana la 11.00, in ciuda incercarii lui Chirica de a se eschiva.

“Eu sunt la birou, Florin, nu sunt acasa”, a spus Chirica.

“Ma primiti si pe mine, va rog eu frumos! Ma primiti si pe mine 10 minute cu antrenorul?”, a intrebat Prunea.

“Daca reusesti sa ajungi pana-n ora 11.00, cu mare drag”, a raspuns Chirica.

“Domnule primar, acum ne imbracam si venim la dv. Dom' primar, ma imbrac si ne prezentam la dv”, a dat asigurari Prunea.

“Bine, va astept”, a promis Chirica.

Pentru ca dialogul de ieri a fost ascultat de multa lume, Chirica n-a mai putut da inapoi si l-a primit pe Prunea. Astazi, presedintele CSMS Iasi era ceva mai optimist.

“Ne-am intalnit ieri dimineata, impreuna cu antrenorul. Am venit impreuna. Eu sper ca cel tarziu pana vineri Fundatia Sportul Iesean sa vireze o parte din datorie. Sa facem plata si catre baieti, si catre bugetul statului”, a mai spus Prunea.

La sfarsitul lunii martie, primarul sustinea cu totul altceva. Edilul afirma ca Fundatia Sportul Iesean are bani in conturi, dar ca nu ii poate plati echipei de fotbal din cauza datoriilor pe care aceasta le are la bugetul de stat. Tot atunci, Chirica spunea ca imediat dupa ce CSMS va achita contributiile restante in valoare de 380.000 de euro, se va relua finantarea din partea municipiului.

 

Madalina POPA , Georgian ZAMFIR

ADAUGA COMENTARIU

Nume

Adresa de e-mail

Comentariu

Security Code

Codul de securitate

Imagine noua

0 Comentarii

    Sportvezi toate stirile